ENEN

Au luat măsuri ferme la Spitalul de Arși: au pus pază la secția ATI renovată ca să nu mai intre nimeni! Și vor să strîngă semnături împotriva unui medic

Articol publicat joi, 12 ianuarie 2017, 11:01

În loc de explicații pentru lucrarea de 3.800 de euro pe mp în care n-au decontaminat pereții, conducerea spitalului se gîndește la ”listele de oameni ai muncii”.


de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan


Conducerea Spitalului de Arși caută, fără succes, sursele presei.

1212 Cristian Nițescu (stînga) și Adrian Stănculea (dreapta), doi dintre șefii Spitalului de Arși. De la ”Colectiv” și pînă acum, indiferent de problemele de la Spitalul de Arși, nimeni n-a plătit cu funcția, iar acum fac liste împotriva medicului care a luat poziție publică în vara lui 2016

”Șefii se gîndesc să strîngă semnături de la personal împotriva Cameliei Roiu, bănuind-o pe ea că a furnizat cîte ceva”, susține un angajat al spitalului.

1,1

milioane de euro a fost costul renovării, fără aparatura medicală

”Directorul medical Cristian Nițescu și medicul care conduce secția ATI, Adrian Stănculea, care e și șeful direct al lui Roiu, o privesc de multă vreme, încă înainte de Colectiv, ca pe un cui pe doctoră”, explică un cadru medical.

Cei doi au rămas pe poziții, la fel de puternici.

”Cînd, în vara lui 2016, după audierea de la poliție, Camelia Roiu a ieșit în fața televiziunilor și a declarat că ea a dat imaginile cu viermi, cei doi șefi ai spitalului au avut confirmarea”, spune aceeași sursă.

295

de mp este suprafața secției ATi, renovată de firma Conteam

Pe de altă parte, Camelia Roiu a postat aseară pe contul personal de fb un mesaj de supărare la adresa jurnaliștilor ea considerînd că ”supraviețuirea e imposibilă cînd dai totul și nu primești nimic la schimb”. Sin convorbirile cu apropiați, rezultă că ea e nemulțumită că nimic nu se schimbă la Spital și că presa n-o ajută, considerîndu-i pe ziariști ”narcisiști, vănători de imagine și obsedați de propriul mit”.

15978980_234148487027423_881424003_n

Tot ieri, spitalul a luat măsura de a nu mai permite nimănui din afară accesul în zona de ATI renovată și a pus pază la ușa secției care nu a fost decontaminată deși fusese închisă de DSP din cauza apariției viermilor pe pacienți!

În ceea ce privește Gazeta, comentăm doar atît: presa nu este deasupra criticilor.

Chiar și supărată pe jurnaliști, medicul Camelia Roiu este de o mie de ori mai utilă pacienților decît cei care cunosc din interior marile probleme ale sistemului medical și nu au avut nici o poziție publică.

În același timp, nu vom comenta niciodată cu cine vorbim și ce vorbim cînd documentăm un caz.  Vom continua să asigurăm confidențialitatea surselor și să scriem doar pentru cititori, indiferent de nemulțumirile instituțiilor sau persoanelor.

Problemele conducerii Spitalului de Arși nu sînt însă cu un medic pe care ei îl consideră indezirabil, ci mult mai mari.

Spitalul nu a putut oferi, pînă în această dimineață, susțin surse din Ministerul Sănătății, toate documentele cerute de controlul făcut de DSP și INSP. ”Firma nu a dat spitalului documentele și inspectorii nu le pot solicita ei la firmă, ci doar de la spital”, a explicat un oficial implicat în control.

”Abia după ce vor primi și aceste documente, ei pot încheia controlul”, susține același om. Inspectorii nu au prelevat probe și se gîndesc dacă pot să o facă, de dincolo de rigips, în momentul în care spitalui va cere de la DSP reluarea activității secției.

”E același cerc vicios al oamenilor care se acoperă unii pe alții”, comentează un medic.

Nici astăzi, Bogdan Gangură, directorul de la Primăria Sectorului 1 care s-a ocupat de investiția de la Spitalui de Arși,  și Adrian Balosin, patronul firmei Conteam SRL, nu au putut fi contactați.

Episodul următor