”Când invocă legea ca să apere secretul dosarelor, spitalele uită că ele au încălcat primele legea”

Articol publicat vineri, 8 aprilie 2016, 17:04

Exasperați de refuzul managerului de la Bagdasar-Arseni de a le furniza fișa medicală a copilului mort, părinții lui Bogdan Istrate au publicat un ”acord post-mortem”. Mai multe ONG-uri spun că, de fapt, spitalele sunt obligate să obțină ele acest acord în momentul internării!


de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Părinţii lui Bogdan Istrate, tânăr decedat după incendiul din clubul Colectiv, au postat, pe contul fiului lor de Facebook, un "acord post-mortem" pentru ca spitalul Bagdasar-Arseni să le furnizeze dosarul medical.

Asta după ce reprezentanţii spitalului, prin managerul Bogdan Păltineanu, au refuzat cererea.

"Toate informaţiile privind starea de sănătate a pacientului sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia, în situaţia în care pacientul nu şi-a dat consimţământul explicit cu privire la comunicarea acestor informaţii sau dacă legea o cere în mod expres. Având în vedere normele legislative mai sus invocate, precum şi faptul că nu există consimţământul expres al pacientului cu privire la comunicarea informaţiilor medicale, solicitarea dumneavoastră nu poate fi soluţionată favorabil", suna răspunsul managerului Păltineanu către părinți.

istrate1 


"Stare septică"

Părinţii au postat fotocopia după răspunsul spitalului şi certificatul de deces al băiatului. "Acesta este răspunsul primit de la spital astăzi, 07.04.2016, la o cerere depusă şi înregistrată în data de 24.02.2016", menţionează mama lui Bogdan, Gabriela Istrate.

În certificatul constatator al decesului, în dreptul cauzei care a declanşat "insuficienţa multiplă de organe şi sisteme" este trecut "stare septică".

Iar textul care însoţeşte pozele este redactat în numele tânărului decedat pe 12 noiembrie 2015: "DA, domnule manager al Spitalului Bagdasar Arseni, vă dau acordul meu postum pentru a elibera părinților mei dosarul meu medical!".

istrate2 

"Vă miraţi că vor să afle cum ne-am infectat?"

Iată alte extrase din text:

- "Cum ar fi fost să mă întrebe: «Bogdan, ştii, există riscul, foarte mare, ca tu să mori aici. Eşti de acord ca după aceea să putem lua dosarul tău medical, să aprofundăm pe îndelete prin ce chinuri groaznice ai trecut?». Da, mamă, da, tată, sunt total de acord! Unde trebuie să semnez? Ups! Nu mai am mâini?... Ce ne facem?!".

- "Vă mirați că vor să afle cum am murit?!? Cum ne-am infectat cu bacterii şi mai ales când anume?"

- "Acum vă este frică de faptul că veți fi făcuți răspunzători de complicitate la crimă, stimați manageri? De ce nu aţi vorbit public atunci despre năpasta bacteriilor care ne ucideau în timp ce voi dădeați zilnic interviuri presei, privind starea noastră? Adică ştiați şi mințeați în continuare".

- "De ce nu aţi spus, încă de a doua zi, că nu aveți condiții salubre pentru tratarea marilor arși, că aveți bacterii ucigaşe? Nu am fi apucat să ne infectăm dacă eram duși în străinătate la timp! De ce nu aţi făcut voi presiuni pentru asta, în loc să vă opuneți, urmând niște ordine iresponsabile, ale unor personaje atât de efemere în funcțiile cu care se îmbătau la televizor?"

- "Cred că nu aţi vrea să fie trataţi așa cum am fost noi, cu cocktailuri de bacterii ucigașe!"

Bogdan Istrate era din Galaţi şi pe 10 ianuarie ar fi împlinit 23 de ani. Era masterand la ASE, la "Analiza Afacerilor și Controlul Performanței Întreprinderii" și avea un site de coaching, excellencecoaching.ro.

Paveliu: "Puțină lume știe că...”

Sorin Paveliu, medic și membru al Societății Academice din România (SAR), deschide o altă perspectivă în cazul dosarelor ținute secrete de către spitale.

"Puțină lume știe, dar există o obligație a spitalelor de a obține, încă de la internare, acordul pacienților pentru a le furniza lor sau unor terți informații despre starea de sănătate. Pacienții pot delega dreptul de a avea acces la dosare altei persoane", a declarat Paveliu pentru Gazeta Sporturilor.

El amintește că SAR, împreună cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, a reușit să determine Ministerul Sănătății să adauge această prevedere de desecretizare a fișei pacienților în normele de aplicare a Legii drepturilor pacienților.

"Încă o dată: e vorba de obligația spitalelor de a-i informa pe pacienți în momentul internării că au dreptul de a permite accesul părinților sau al altcuiva la dosare", punctează Paveliu. "Când invocă legea ca să refuze accesul părinților și să apere secretul dosarelor, spitalele uită că ele au încălcat primele legea dacă n-au făcut acest lucru".

L-au făcut?

Discuție cu un oficial

Spitalele nu comentează, oficial, situația.

Gazeta a discutat cu unul dintre șefi, care a spus că "dosarul este un document medico-legal și legea ne-ar pedepsi dacă l-am oferi cuiva, fie și părinților".

Întrebat dacă știe că totuși normele le cereau să-i informeze pe pacienți și să le ofere posibilitatea să indice un om care să aibă acces la datele medicale, respectivul oficial a spus că "din câte știu eu, nu există această practică".

Normele există însă, le puteți vedea aici.

istratearticol 

 

Asociația pentru Protecția Pacienților: "E complet anormal ce se petrece în România, să ți se interzică, în calitate de pacient, accesul la propria stare de sănătate"

Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a detaliat subiectul.

- Domnule Barbu, câte plângeri aveți de la oamenii care n-au acces la propriul dosar medical?

- Mii de plângeri. Nu e vorba doar de cazul "Colectiv", sunt mii de plângeri care ne-au venit cu mult timp înainte. Așa am reușit să și modificăm normele. Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, a fost deschis la această modificare în favoarea transparenței, iar ministrul Nicolae Bănicioiu a agreat schimbarea și a dat un ordin de ministru. Din păcate, spitalele nu îl aplică.

- De ce?

- Nu știu, așa e obiceiul, deși e complet absurd și păstrarea unor dosare secrete față de pacient e în primul rând împotriva intereselor medicilor.

- În ce sens?

- Vă lămuresc. Avem multe cazuri în care pacienții dau în judecată medicii tocmai pentru că n-au acces la dosare. Dacă ar avea propriile dosare, ar vedea că n-au fost de vină deciziile medicale, ci infecțiile nosocomiale, de pildă, sau alți factori. N-ar mai fi medicii târâți prin tribunale pentru ceea ce bănuiește pacientul.

- Cum ar trebui să se aplice accesul la dosare?

- Conform normelor! La internare, medicul e obligat să-l întrebe pe pacient dacă dorește, pe parcursul tratamentului, să afle date sau nu. Sau să delege acest drept altcuiva. Familiei sau iubitei sau unui prieten. E complet anormal ce se petrece în România, să ți se interzică, în calitate de pacient, accesul la propria stare a sănătății.

"Dacă nu ai acces la datele medicale nu poți să iei decizii legate de tratamentul pe care-l dorești"
- Vasile Barbu, Asociația pentru Protecția Pacienților

- Dar în cazul în care pacienții vin inconștienți la spital?

- Să știți că mulți de la Colectiv au ajuns conștienți la spital. Dacă ajungi inconștient, atunci, conform legislației, există o problemă. Ne străduim să schimbăm acest lucru.

- În textul normelor nu scrie că ai acces la toate datele.

- Stați un pic! Niciun text nu este exhaustiv. Dar se merge pe o interpretare logică, în sensul celorlalte legi. Când spui date de sănătate te referi la toate în mod normal. Cum să nu ai acces la foaia ta de observație?! A ta! Acesta era și argumentul pe care i l-am adus și doctorului Arafat. Câtă vreme era pe poziția de la Ministerul Sănătății nu am putut face nimic pentru transparentizare. Nici nu era de mirare. Dânsul are înregistrată fundația SMURD, care primea sponsorizări de la firmele de asigurări la malpraxis. Din fiecare poliță de asigurare, firma dădea câțiva lei la SMURD.

- Ce vi se pare cel mai rău în lipsa de acces la propriile foi de observație?

- Faptul că nu poți lua decizii informate, ca pacient.

- Știți că, în România, percepția e că deciziile medicale de tratament sau de intervenție aparțin medicului.

- Da, este această cultură. Peste tot în Occident medicul propune o cale. Dar tu decizi. Pentru că e viața ta. Și dacă n-ai acces la informația completă, cum să decizi?! Mai mult, în România nici măcar pentru a lua a doua opinie medicală nu ai dreptul să obții fișa de observație. Cum să te duci la alt medic sau la alt spital fără fișa de observație?! Este complet absurd.

Episodul urmator

După 10 ani de luptă cu cancerul și zeci de operații pe creier, Denis Pașcovici e în comă la Constanța, infectat cu două bacterii nosocomiale