”Mami, tu nu plîngi după băiatul tău?”. Mărturia și documentele familiei mințite: arsura a fost ”umflată” de la 30-35% la 45-50%! (I)

Narcis Hogea: ”În acte scria că starea lui Alex se îmbunătățea, dar șeful de la ATI și directorul ne speriau că e rău ca să explice de ce nu vor să-l transporte. Au zis că nu pleacă din spital că se fac de rîs în străinătate!”

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”La Spitalul Municipal de Urgență, rudele stăteam într-un amfiteatru, ceea ce era civilizat. Dar cînd ne strîngeau de două ori pe zi, doctorul Boroș, șeful de la ATI, anunța starea fiecărui rănit tare, de față cu toți ceilalți. Zicea ceva de genul . Pe un părinte l-au anunțat, în fața tuturor, că i-a murit copilul, de a căzut omul pe masă de durere!”. Narcis Hogea

”Eu le spuneam acelor întîlniri conferințe. Ca niște conferințe de presă arătau, numai că vorbeau despre viața copiilor noștri. Așa se comportau cu noi, cum am văzut mai tîrziu că vorbeau cu voi, presa. De fapt, singura lor teamă era cea de presă. Acum ne întrebăm dacă nu am greșit crezîndu-i atît de mult și ținînd în noi ce s-a întîmplat!”. Mihaela Hogea

Trenul de București întîrzie zece minute.

Tinerii se strîng unii în alții, gălăgioși, amuzați, puși pe fente.

Mihaela îi privește. ”Mi s-a făcut dintr-o dată drag de ei”, își va aminti ea.

E rece în gara Sinaia.

Cînd apare trenul, studenții își îmbrățișează părinții, cu o frecare fugitivă de celule, ca să cedeze cît mai puțin spre deloc din independența lor de delfini tineri.

Locomotiva o ia din loc.

Fără nici un anunț, o puștoaică subțirică începe să alerge de nebună după tren. Îi face cu mîna fratelui ei și continuă să fugă paralel cu vagoanele.

Mulțimea se uită după ea, iar fata de 10 ani se uită după tren.

Cînd ultima lumină trece de coloanele Gării Regale, ciotul de om se întoarce înapoi.

”Teodora s-a lipit de mine tot drumul spre casă. Nu știam ce are. Niciodată cînd plecase Alexandru nu făcuse așa. Și era deja a doua sau a treia plecare la București a lui Alex de cînd intrase la Automatică”, spune Mihaela.

Tatăl pășește, parcă distras, alături de cele două fete ale lui. Mihaela povestește: ”Cînd ajungem în fața blocului, Teo mă oprește un pic. Încep să-i curgă, fără nici un scîncet, lacrimi mari.  Și îmi zice doar atît: <Mami, tu nu plîngi după băiatul tău?>”.

***

Trenul a ajuns probabil la Ploiești. A trecut ceva timp. S-a lăsat noaptea peste Sinaia.

Mihaela tremură încă, fără să știe de ce, și-și trece degetele prin părul negru, tuns scurt. ”Mami, tu nu plîngi după copilul tău?”.

Mihaela Hogea e mama lui Alexandru. Narcis Hogea e tatăl lui Alexandru. Teodora Hogea e sora lui Alexandru.

Și mai e o săptămînă pînă la ”Colectiv”.

***

”Te rog, dă-mi un telefon că știi că sînt somnoroasă”, îi spune, de cu seară, lui Alex Andreea, șefa lui de grupă de la Automatică.

Băiatul ia telefonul cu greutate. ”Bună, fată! Te-am trezut, dar eu nu prea am chef de școală azi”.

”Ești nebun? Hai că n-ai lipsit deloc pînă acum!”, spune Andreea. ”Mă duc la concert, nu prea am chef”. ”Vino la școală!”. Andreea are ultimul cuvînt.

Alex pornește spre Politehnică.

Este vineri dimineața, 30 octombrie.

***

În apartamentul cu patru zmei care stau în chirie nu prea e loc de negocieri.

S-a făcut aproape seară și Alexandru încearcă să-și trezească un coleg ca să-l ia în oraș. ”Lasă-mă, frate, să dorm!”. Ceilalți s-au apucat de mate. Îl smulge pe Alin cu greu. ”Hai că merg”, zice Alin.

”Nu l-am mai sunat vineri. Mi-am dat seama pe seară că n-am vorbit, dar am zis: hai să nu-l mai bat la cap că o fi și el cu colegii”, își amintește Mihaela Hogea.

***

Alexandru și Alin se opresc în Centrul Vechi. Se lipesc de o șaormărie, unde lucrează un amic.

”E concert, hai cu noi!”. ”Nu pot, nu mă lasă șeful”. ”Dă-l în mă-sa de șef, sună-l că înțelege”.

Sună. Șeful răspunde.

”În nici un caz! Rămîi la lucru!”. Tînărul șaormar dă din umeri, neputincios. ”În puii mei...”. Un șef nașpa i-a distrus o seară.

Rămîn doar ei doi. ”Bine, asta e, ai grijă de tine, frate!”, îi strigă amicului rămas la serviciu.

”Ai grijă de tine, frate!”, sună expresia favorită a lui Alexandru.

E seara de  vineri și cei doi aleargă la doi pași de Piața Unirii, spre concertul de la ”Colectiv”.

***

Violeta Naca îi vede mergînd umăr la umăr pe fundalul fumului.

Asistenta de la ambulanță sare dintr-un loc în altul de parcă și-a băgat direct în venă două doze de adrenalină. ”Noi, grecii, spargem farfurii la bucurie, gîndiți-vă ce facem la necaz”, zice ea.

Puștii sînt încă uzi, de unde vin ăștia uzi?, se întreabă ea, ”am apucat să ne spălăm un pic pe mîini atunci cînd am ieșit din club”, zice Alin. Alexandru îl rugase pe Alin să-i stingă tricoul la spate, acolo unde ardea.

Cei doi dau să iasă din zonă prin dreapta; caută un taxi să ajungă la spital. O voce groasă, de fumător, le strigă din întuneric că acolo e fundătura Tăbăcarilor. ”Luați-o spre Bucur, spre chei!”.

Asistenta le face semn să vină la ea.

”Grecoaica” Violeta îi evaluează scurt și continuă să țipe isterică prin stație: ”Veniți toți că e carnagiu, veniți toți!”.

***

Pînă în acest moment, la ora 22:45, în fața clubului Colectiv sînt două salvări de la Ambulanța București și trei mașini de la ISU, cu pompieri și paramedici.

Dar toate au un singur medic, Radu Cotloș, care rămîne ”la punct fix”.

”Radule, zi-le să vină toți”, strigă neîntrerupt Violeta. ”E carnagiu!”. Cei doi tineri se uită absenți la ea.

Asistenta îl păstrează doar pe Alexandru în ambulanță. ”El e mai grav, ne întoarcem imediat după tine!”, îi spune prietenului. Alin avea să supraviețuiască, prins doar de o arsură moderată la mînă.

Mașina o ia spre ”Municipal”. Siluete de pe margine încep să lovească mașina cerînd să-i ia și pe ei.

”Pleacă! Pleacă odată că nu mai ieșim de aici!”, strigă Violeta la șofer.

***

În mașină, îl ia în brațe pe Alexandru. ”Mi-e frig, vă rog”, șoptește el, politicos.

Dintr-o dată, tînărul nu mai e atît de stăpîn. Aproape că leșină.

”Marea majoritate a celor de la Colectiv, care au reușit să iasă din club, s-au prăbușit din picioare la scurt timp. Pentru că în interiorul clubului au inhalat fumul, dar substanțele toxice care-l compun s-au răspîndit în organism abia cînd au respirat din plin, afară”, povestesc cadrele medicale de pe ambulanțe.

Violeta îi dă o pătură lui Alexandru, care tremură de frig.

***

Doctorița de la ”Municipal” îl duce la terapie intensivă.

”Diagnostic internare: accident colectiv prin combustie”, scrie pe foaia de transfer de la Ambulanță la UPU ”Municipal”. ”Conștient, cooperant, orientat temporo-spațial și asupra propriei persoane”, îl descriu medicii în primele constatări.

Își spune numele. Oricum, are în buzunar buletinul și telefonul mobil, obicei prost, de care nici un puști nu vrea să se dezbare, tot timpul părinții le spun că mobilele îi radiază și că le vor cădea boașele.

După cum își învață tații băieții, ăsta e cel mai nasol lucru care li se poate întîmpla.  Să li se ofilească boașele.

Medicii vorbesc cu acest băiat slăbuț, curajos și, mai ales, bine crescut.

”Conștient și politicos”, așa și-l amintește rezidenta pe Alexandru.

”Vă rog, îmi dați ceva de durere?”, o întreabă el.

Apoi, simte că totul se face moale.

”Dar de ce mă adormiți?”, își amintește doctorița că au fost ultimele cuvinte ale lui Alexandru Hogea, băiatul de 19 ani care de pe pragul lumii ne lasă o întrebare formulată politicos, la persoana a doua plural.

***

Alexandru moare trei săptămîni și două zile mai tîrziu, pe 22 noiembrie, la Viena.

***

De ce l-au adormit medicii pe Alexandru știm, dar de ce au fost adormite familiile, publicul și presa?, că asta cred părinții lui că s-a întîmplat.

”De ce ne-ați adormit?”.

***

”Ne întrebăm dacă nu cumva fiind de bun-simț și nepovestind publicului ce ce ni s-a întîmplat nouă, părinților, nu le-am luat copiilor ceva din șansa de a trăi?”, spune Mihaela Hogea.

***

”Medicii care l-au stabilizat au fost excepționali. Și pe Alexandru, și pe ceilalți i-au stabilizat. I-am strîns în brațe și le-am mulțumit!”, povestesc Narcis și Mihaela.

”Acum aproape 20 de ani, ca tînăr medic, i-am întrebat pe colegii mei: <Băi, cum să facem și noi un spital de urgență ca afară?>. La care o doctoriță mi-a zis: <Păi, să-i spălăm întîi pe pacienți>. E un început, nu?”, povestește medicul Dorel Săndesc, actualul secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Povestea medicului timișorean e ca în pilda lui Budha, care întrebat de un discipol ce să facă după ce va atinge iluminarea, ar fi răspuns: ”Să speli vasele”.

Astăzi, din fostul birou de la Ministerul Sănătății al lui Raed Arafat, plin de hîrtii, profesorul doctor Săndesc spune că programul național de ATI pe care l-a lansat de doi ani și-a probat utilitatea. Așa au avut spitalele care au primit răniții de la Colectiv toate resursele pe care le-au dorit.

”Știu că e neobișnuit ca un spital din România să spună că a avut orice consumabil, dar chiar am avut!”
- Dorel Săndesc, secretar de stat Ministerul Sănătății

Din 5 noiembrie însă, susțin părinții lui Alexandru, totul s-a schimbat.

Schimbarea n-a survenit în starea lui Alex, care a continuat să fie intubat, sedat ca să nu simtă durerile, dar stabil. Și, în fiecare zi, conform fișelor medicale, avea ”evoluție favorabilă”.

”Schimbarea a apărut, imediat, în atitudinea conducerii secției ATI și a spitalului față de noi”, povestesc părinții.

Pentru că pe 4 noiembrie Narcis Hogea primește un telefon.

***

”Bună ziua, sînt Monica Grigore, voluntar. Împreună cu Vlad Voiculescu, un bancher din Viena, ne ocupăm de mulți ani de tratamentul pacienților români în străinătate. Facem asta fără nici un ban, pe cazuri oncologice de regulă, dar acum am reușit să găsim un pat pentru un pacient de la Colectiv”.

Narcis Hogea nu înțelegea mare lucru din ce vrea cucoana.

Vocea de la telefon nu s-a lăsat: ”Medicii de la Municipal l-au ales pe Alexandru, fiul dumneavoastră. Este transportabil și în situația cea mai bună dintre răniții grav. Vreți să-l duceți la spitalul AKH din Viena?”.

”Vorbesc cu soția și revin, vă rog”, a zis Narcis. I-a spus Mihaelei. A revenit la telefon. ”Da, vrem!”.

Au început procedurile. Pe cont propriu, prin Monica, în București, și Vlad, la Viena.

Pentru că statul român nu activase în acel moment nici Mecanismul UE de protecţie civilă și nici nu activase o operațiune centralizată de mutare a răniților coordonată de Ministerul Sănătății.

”De fapt, noi am simțit la Spitalul Municipal de Urgență că se activase altceva. Se activase o operațiune de descurajat orice mutare a răniților în străinătate”
- Narcis Hogea

Părinții lui Alexandru și-au dat seama imediat de acest lucru.

***

În ziua de 4 noiembrie toate merseseră unse.

Un document rapid tradus în germană cu datele medicale ale lui Alexandru ajunge la AKH chiar pe 4 după-amiază. ”Au răspuns în cîteva ore, ceea ce, pentru AKH, e probabil un record, avînd în vedere cît de scrupuloși sînt”, explică Vlad Voiculescu.

Vlad, vicepreședintele unui departament de la Erste Bank Viena, este fondatorul ”rețelei citostaticelor”, un lanț de șerpași inediți, care duc medicamente cu avionul ca să ofere accesul la viață al copiilor români grav bolnavi de cancer.

Împreună cu Monica Grigore, Vlad Voiculescu s-a specializat în scurtături împotriva intransigenței birocratice.

Răspunsul este pozitiv! Părinții lui Alex încep să plîngă de bucurie.

Prietenă cu Vlad Voiculescu, jurnalista Melania Medeleanu se implică și ea.

Melania vorbește, pe rînd, cu Cătălin Cîrstoiu, directorul de la Municipal, ca să se asigure că medicii sînt de acord, și cu Raed Arafat, ca să-i confirme că Alexandru va pleca pe formularul E 112 și că va avea transport.

”Neșansa lui Alex a fost aceea că el era, din cîte știm noi, primul pacient care urma să plece pe formularul de decontare europeană. În acel moment au început piedicile”
- Narcis Hogea

***

Narcis Hogea, 5 noiembrie, dimineața: ”Incredibil! Am crezut că totul ar urma să fie o formalitate, că totul era pregătit ca Alex să plece în cîteva ore. Dar doctorul Boroș, șeful de la ATI, m-a luat tare de dimineață. Că el nu semnează, că nu pleacă nimeni din acest spital și că Alex nu e transportabil. Mi s-au tăiat picioarele. Nu știu dacă e un pretext sau e adevărul adevărat? Noi știam că el e bine, ce s-a întîmplat cu Alex peste noapte?!”.

***

 

Cînd aceste rînduri pleacă spre tipografie, părinții lui Alexandru nu știu că, de fapt, fiul lor n-a avut arsuri de 45-50%, ci de 30-35%.

”Modificarea s-a întîmplat abia cînd urmau să-l trimită în străinătate, unde medicii de la Bruxelles și-ar fi făcut propria măsurare a gradului de arsuri și românii nu aveau chef să se facă de rîs”, explică un doctor.  Ca să verifice autenticitatea, medicul de arși contactat de Gazetă a evaluat și harta corpului din fișele lui Alex. ”Mai degrabă spre 30% arsuri”, a conchis el.

Toate documentele sînt prezentate public cu acordul familiei.

***

Medic de la ATI: ”Domnul doctor Boroș a venit strigînd pe hol și ne-a spus clar: De aici nu pleacă nimeni, a plecat una de la alt spital în străinătate și ne-am făcut de rîs că nu știm să tratăm plăgile”.

Dr. Cristian Boroș: ”Noi ne-am făcut treaba și i-am trecut de momentul acut. Apoi am luat decizia că nu erau transferabili.  Alexandru Hogea era la limita de a fi transferat. Nu se putea pe 5 noiembrie, se putea pe 6. Exista o problemă pulmonară care practic împiedica transportul. Nu vreau să comentez ce spun părinții. Chiar dacă nu sînt de acord cu ce spun ei, în această situație ei au dreptate orice ar spune”.

”Eu nu pot acuza ce spun părinții. Și dacă mama îmi vine să-mi dea o palmă, eu o accept”
- Dr. Cristian Boroș, șef secție ATI

Melania Medeleanu: ”Am mers în birou la directorul Cîrstoiu și l-am întrebat de ce nu pleacă Alex, de vreme ce AKH și-a dat acceptul. Nu înțelegeam! Părinții vor, CAS Prahova așteaptă să semneze pentru formularul 112 și avionul va fi la prînz gata de drum. Directorul mi-a spus: Melania, el nu e transportabil. Plus că îți dai seama ce palmă ar fi pe obrazul spitalului dacă pleacă cineva?”.

Directorul Cătălin Cîrstoiu: ”Nu eu analizez starea de sănătate a bolnavului, ci medicul curant o face. Dacă aș stabili, ca director, cine pleacă și cine nu, aș comite o mare eroare. Ceea ce am spus eu clar în cazul Hogea a fost că era nevoie de o decizie centralizată, la nivel de Departament de Urgență sau de Ministerul Sănătății. Familia Hogea primise un accept în nume privat de la AKH, dar nu era specificat la ce secție merge, unde. Dacă îmi reproșez ceva e că n-am discutat direct cu părinții, ci prin Melania Medeleanu”.

Medic care a văzut dosarul: ”După monitorizările parametrilor hemodinamici, evoluția pacientului era stabilă spre favorabilă cu valori ale tensiunii arteriale normale, între 13 și 11, și cu o saturație în oxigen între 98 și 99%”.

***

Mihaela Hogea, 5 noiembrie, dimineața: "Mi s-a oprit răsuflarea. Dintr-o dată, la conferința de dimineață, Boroș ne-a spus că Alex e așa de rău că nu se poate mișca de la ATI la operație: ”. 

***

Foaia de observație, 5 noiembrie 2015: ”PACIENT HOGEA GEORGE ALEXANDRU, 19 ANI. Pansament sero-sanghinolent, grefa de piele aderentă la planul receptor, edem remis parțial, se observă epitelizarea arsurilor din zona marginală a plăgilor. Evoluție favorabilă”.

***

Dan Grigorescu, prieten al lui Narcis Hogea: ”Noi, decrețeii, am spus întotdeauna că sîntem generația curajoasă care a făcut Revoluția din '89. Care a schimbat lumea. Au trecut 25 de ani și am început să ne îngropăm copiii din vina noastră. Ceva din comunism a rămas în noi, adînc și otrăvitor! Ceva ne-a învățat să nu protestăm și să plecăm capul jos. Să facem zi de zi compromisuri. Mari compromisuri. Poate că am pierdut lupta. Dar ce s-a întîmplat la Colectiv e prea mult ca să rămînă așa. Și eu am doi copii, mai mici decît Alexandru. Știți cum mă simt cînd mă uit la Narcis și la Mihaela? Ca și cum mai putem face o încercare să le lăsăm copiilor noștri o lume un pic mai bună. Dacă nu reușim nici asta, noi, ca generație, am ratat”.

***

Peste puțin timp, în cabinetul medicului vine și Nicolae Bănicioiu. La rugămintea directorului Cîrstoiu.

Nu e treaba ministrului să aprobe formularul 112, dar Bănicioiu încearcă să înțeleagă.

Argumentele pentru care Cîrstoiu refuză balansează între cele medicale și cele legale, legate de faptul că ”pe mine, ca director de spital, mă ia DNA dacă trimit pe formularul 112 atît timp cît eu pot trata aici sau altundeva în România acest pacient”.

Este chemat medicul curant, doctorul Păun. ”Nu a spus nici da, nici nu”, relatează cineva prezent la discuție.

Trec ore grele.

În cabinetul directorului, între Alexandru și Viena rămîn în picioare barierele legale. Dar părinții nu știu asta. Ei află doar că băiatul lor e mai rău, mult mai rău.

***

Nervos, Cîrstoiu se duce la calculator. Doctorul bubuie tastele. Listează hîrtia.

”Poftiți, domnule ministru, demisia mea! Pe mine nu vreau să mă lege DNA”, spune directorul de la ”Municipal”.

Bănicioiu îi rupe demisia.

Îl sună pe Arafat și Cîrstoiu îl pune pe speaker. ”Aveți un avion pentru Viena?”. ”Nu, nu am”, spune întîi Arafat, dar revine imediat: ”Am, pentru rănitul dumneavoastră”.

Bănicioiu o întreabă pe Melania Medeleanu cît va costa la AKH.

Arafat și Vlad Voiculescu se vor intersecta peste o săptămînă, cînd bancherul va face muncă de voluntariat în biroul lui Raed Arafat pentru transferurile bolnavilor. Secretarul de stat de la MAI va realiza că statul român nu a făcut niciodată operațiunile pe care le presupun discuțiile cu spitalele, rudele, medicii de acolo, partea financiară...

”Domnule ministru, trebuie luată o decizie integrată, de către Minister și pentru toate spitalele și pacienții!”
- directorul Cîrstoiu, pe 5 noiembrie, către Nicolae Bănicioiu 

În acel moment, se decide să vină un medic și de la Raed Arafat ca să evalueze care e starea lui Alexandru Hogea.

***

Mihaela Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”M-a sunat Raed Arafat, căruia îi lăsasem un mesaj spunîndu-i că în el am încredere. Mi-a spus că a avut un medic în spital, care s-a întors și i-a făcut un raport. Starea lui Alex s-a agravat. Nu e transportabil și, oricum, în nici un caz nu va pleca azi, pentru că e ceață pe aeroportul din Viena. Îl cred pe Arafat, deci Alex e rău, Doamne, Dumnezeule!”.

***

”Mie, Arafat nu mi-a spus nimic după evaluarea făcută de medicul lui. Nici mie și nici medicilor mei din spital”, spune Cătălin Cîrstoiu. ”Tot ce am aflat că le-ar fi zis părinților e că e ceață la Viena și că avionul SMURD nu are capacitatea să zboare pe vremea aceea”, adaugă el.

Plecarea e compromisă.

”N-aveam nici un interes să-i ținem la noi dacă îi puteam transfera. Pentru că știam că refacerea lor e atît de complexă că ne depășește de vreme ce nu sîntem spital de arși. Se simțise bine o zi înainte, dar rău în ziua de 5. Starea pacienților mari arși e fluctuantă. N-aveam nici un interes să-i ținem, dar nu era transportabil pe 5”, spune doctorul Boroș. ”Plus că și medicul de la Arafat a spus că Alexandru Hogea nu e transportabil”,  Boroș. 

***

Între timp, la ”conferința” din amfiteatru, Narcis face față reproșurilor medicului șef de la ATI.

Șocați de veștile despre Alex și cu nădejdile de plecare spulberate, părinții se așază mai în spate. Tatăl aude ca prin ceață ce spune doctorul Boroș: ”În loc să ne ocupăm de copiii dumneavoastră, eu completez formulare!”.

Apoi, cînd vine rîndul lui Alex, șeful de secție spune că băiatul de 19 ani e rău.

Un alt tată, mirat, se apropie de Narcis Hogea, împietrit.

”Nu înțeleg, pînă ieri Alex evolua bine, mereu vi se spunea asta”. ”Nici noi nu înțelegem. Dar la noi se referea Boroș cînd a zis că-i luăm din timp ca să completeze formulare”, îi explică Narcis.

Se îmbrățișează. Deja știu tot despre toți, sînt ca o comunitate a suferinței împărtășite în fața preotului îmbrăcat în costum de medic, de la catedra amfiteatrului.

***

”Atunci nici unul dintre ei nu mi-a spus că e deranjat de faptul că anunț situația bolnavilor în fața tuturor. Aș fi făcut orice ar fi cerut, pentru că și mie îmi venea să plîng atunci cînd intram să le vorbesc și le vedeam figurile îndurerate”, spune doctorul Boroș.

”Am și eu copil și, înainte să trăiesc alături de ei această dramă, credeam că aș muri în cinci minute dacă al meu ar păți așa ceva. Aș muri pe loc! Dar uite că nu e așa și le ducem pe toate”, mai adaugă șeful ATI de la Spitalul Municipal de Urgență.

***

Narcis Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”Șocant în tot ce ni se întîmplă e faptul că încearcă să ne întoarcă pe noi, părinții, unii împotriva altora. Unii sînt mai rău, alții sînt mai bine. Iar cei care vor să fie transferați afară sînt arătați cu degetul, ca și cum ar consuma din resursele de timp ale medicilor și de bani ale țării”. 

***

Cînd merg să-și vadă copiii, una dintre doctorițele de pe secție vine la mamă și o prinde, caldă, de mîini: ”O să fie bine”.

***

Mihaela Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”N-am mai putut să stăm în spital. Dezamăgirea și frica sînt prea mari. Sîntem în biserică. E pustiu, oamenii sînt la serviciu.  Îl văd pe Narcis, undeva în față, îngenuncheat în fața icoanelor”.

***

Narcis Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”M-am întors spre ușă și n-am mai văzut-o pe Mihaela. O clipă am crezut că a ieșit din biserică. Apoi, am zărit-o căzută pe jos, de epuizare, într-o firidă. Am mers către ea. Ne-am luat în brațe și am început să plîngem”.

***

Pornesc spre spital, trași de forța gravitațională a acestei stele reci, cu mii de fațete care lucesc în soarele neobișnuit de noiembrie.

Sună telefonul, e Melania Medeleanu: ”Avem o soluție! Medicii belgieni l-au văzut pe Alex și vor să-l ia pentru spitalul militar din Bruxelles. Pleacă mîine noapte”. Bărbatul și femeia se uită unul la altul. Nu mai înțeleg nimic, dar cînd confuzia e eliberatoare te cațeri pe ea, în sus, cu dinții.

”Cum l-au ales pe el? Nu se simte rău?”. ”E stabil, belgienii s-au uitat pe datele medicale și au zis că pe el îl vor, e transportabil”.

Narcis o sună pe Monica Grigore. ”E mai bine Bruxelles decît AKH?”. ”Din cîte știm noi, da”.

Monica dă cîteva telefoane în interiorul Spitalului ”Municipal”. În acele zile, în toate spitalele s-au forțat rețele subterane. Care au adus medicamente și pansamente fără ca directorii să știe.

”Chiar și spitalele private au făcut mari donații, dar tot la niveluri mici, direct la medici, ocolind în general pe manageri sau pe șefii de secție”
- Manager de la spital privat din București

Monica află că belgienii l-au vrut neapărat pe Alex. ”Și i-am rugat din inimă să mai ia încă doi răniți. Avem o șansă să plece toți trei”, îi povestește, țopăind, un medic.

Pe drumul spre spital, părinții lui Alex îl întîlnesc pe doctorul Boroș. E bucuros că îi vede. ”Avem o soluție” spune și el. ”Am pe cineva în Israel, e o clinică excepțională, nu se compară, sînt mult mai buni decît cei de la spitalul butic de la AKH”.

***

Mihalea Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”Îl simt pe Narcis cu coada ochiului că se încordează în fața șefului de secție. Acum cîteva ore ne-ați spus că nu-l puteți muta din patul lui și acum ziceți că bine!”.

***

Narcis Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”N-am lovit pe nimeni niciodată. Să mă ierte Dumnezeu, dar îmi vine să îi dau un pumn! Cum să ne spună că e rău doar ca să nu-l transfere și că acum e bine?!”.

***

Intră amîndoi pe ușa spitalului și se reped spre ATI.

Acum cîteva ore se gîndeau că totul s-a terminat. În acest moment au trei variante: Bruxelles, Viena și Israel.

Se aud zgomote ritmice. O doctoriță o plachează pe Mihaela, lipindu-și fața pe pieptul ei ”Alex va pleca! E pe lista de Bruxelles! Va fi într-un avion NATO”.

Dar n-a fost.

***

Urmarea în ziarul de mîine.

Teodora, sora de 10 ani a lui Alexandru, a făcut un desen și l-a dat părinților spunîndu-le: ”Priviți, Alex nu a fost, Alex este!”.