RORO

DNA confirmă că Secureanu i-a cumpărat bijuterii lui ”Vrăbi” din banii pentru ”curățarea instrumentarului ginecologic”!

Published at Thursday, 18 May 2017, 06:05

Dosarul ”Malaxa” arată cum corupția din sănătate e un dezastru umanitar, nu doar unul economic.

UPDATE: Alte detalii din ce s-a întâmplat la ”Malaxa” și au găsit procurorii furnizează Adevărul.

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Procesul lui Florin Secureanu, managerul  de la ”Malaxa”, va începe în curând.

Procurorii anticorupție au descoperit în spitalul Primăriei lucruri care, atunci când le-a prezentat Gazeta, păreau exagerări ale presei.

Dar nu sunt.

Dimpotrivă.

V-am spus ce am știut, însă n-am știut tot.

Firma dispărută care curăță instrumentarul medical

Așa arată acum sediul firmei Yarouse Jewellery din Gabroveni nr. 4 Așa arată acum sediul firmei Yarouse Jewellery din Gabroveni nr. 4

Una dintre faptele dezvăluite în decembrie 2016 de către ziar a fost aceea că ”Malaxa” a plătit 9.000 de euro  firmei Yarouse Jewellery pentru ”curățarea și sterilizarea instrumentarului medical”.

Doar că, povestesc sursele, Yarouse Jewellery este o firmă de reparat bijuterii!

10

contracte a dat Florin Secureanu firmei de bijuterii, mascate în contracte de instrumentar medical

”Pare incredibil, dar acesta este adevărul! Lucrurile la Malaxa mergeau astfel: managerul și Vrăbi aveau o nevoie. De pildă, își doreau bijuterii. Și atunci plătea spitalul! Dar cum să justifice așa ceva? Inventau un contract     cum că acea firmă ne curăță instrumentarul medical!”, mărturiseau surse ale ziarului din interiorul spitalului, în noiembrie 2016, când documentam cazul.

Când a căutat Yarouse Jewellery, Gazeta a găsit un sediu părăsit pe străduțele Centrului Vechi!

Și o firmă fără activitate.

”Soțul meu a curățat instrumentarul acasă”, spune patronul Simona Trandafir într-un interviu pentru cititorii Gazetei.

Acum, Simona Trandafir, administratora firmei, este trimisă în judecată, alături de Florin Secureanu.

Pe cei doi îi urmează mai multe persoane.

Cinci angajați ai spitalului trimiși în judecată

Directorul Secureanu nu este singurul responsabil, în opinia DNA.

5

luni au trecut de când a fost închis Florin Secureanu, cercetat și acum în stare de arest

Acuzele sunt de mită, delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri.

Sigur că procurorii trebuie să-și probeze acuzele în instanță.

Directorul Secureanu va fi însoțit în boxa acuzaților de încă patru angajați ai spitalului:

Ce au făcut cei cinci patroni inculpați

10

oameni au fost trimiși în judecată în dosarul Secureanu – ”Malaxa”

Alături de cei cinci angajați ai spitalului public, cinci oameni de afaceri, contractori ai spitalului, sunt și ei inculpați:

754 de deplasări din Las Vegas și până în Noua Zeelandă

Deplasarea la Londra, când Florin Secureanu și-a ridicat alături de ”Vrăbi” premiul, a fost plătită de Noventis.

Dar era greu de anticipat ce descoperă procurorii: au fost 754 de deplasări!

1,2

milioane de lei a plătit Noventis agenției Marshall Tourism ca să se plimbe Secureanu și apropiații lui

Potrivit DNA, în perioada 20 mai 2011 - 24 noiembrie 2016, Noventis i-a plătit lui Secureanu și apropiaților săi, inclusiv unii medici, deplasări în toată lumea.

Iar toată lumea înseamnă chiar toată lumea!

Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia.

New York, Las Vegas, Washington.

Canada. China, Indonezia.

Australia și Noua Zeelandă.

Învârtiți globul pământesc!

Puneți degetul și aveți mari șanse să atingeți una dintre destinațiile plătite din taxele dumneavoastră de sănătate.

Ce au făcut Primăria și Curtea de Conturi?

Toată această poveste excentrică a funcționat vreme de 9 ani și jumătate, cât Secureanu a fost manager la ”Malaxa”, fără ca Primăria Capitalei, Curtea de Conturi și Ministerul Sănătății să observe nimic.

De pildă, între 4 mai 2009 – 23 noiembrie 2016, directorul a scos bani aproape zilnic din casieria spitalului pe două firme fictive.

Lucru pe care ziarul l-a scris din prima zi, iar DNA  îl confirmă și detaliază.

Suma pe care a scos-o cash Secureanu din contabilitate? 1,94 milioane de lei.

Imaginați-vă că un spital plătește 400.000 de euro în mână ”reprezentanților” a două firme, de fapt managerului său, vreme de peste 7 ani, și nicio autoritate de control nu observă nimic!

Așa lucrează Mafia!

În acest moment, DNA a identificat cinci firme care au inventat sau supraevaluat servicii către ”Malaxa”.

Dar ele sunt mai multe.

Și fiecare din aceste contracte se traduce nu doar printr-o hoție, ci și printr-o cruzime la adresa pacientului.

Cine îți plătește 754 de deplasări în cinci ani pe urmele lui  Phileas Fogg, în valoare de aproape 300.000 de euro, îți livrează în același timp consumabile calitate proastă, că de unde să-și scoată și mafia banii?!

Hexi Pharma, Vitalaire, ”Malaxa”

Corupția din sănătate e un dezastru umanitar, nu doar unul economic.

Să reflectăm puțin.

În cazul Hexi Pharma, în ciuda avocaților amatori ai corupției din sănătate, care răspândesc confuzie și acum, analizele din dosarul trimis în instanță arată că aceste substanțe falsificate au adus infecții, suferință, complicații și moarte.

Niciunul dintre cele 39 de produse Hexi analizate în laboratorul acreditat din Cehia nu era eficient!

Niciunul.

În cazul Vitalaire, corupția înseamnă suferința bolnavilor nevoiași și terminali.

Și sărăcirea lor și mai apăsată, prin procese intentate de către firmă.

În cazul ”Malaxa”, contractele inventate sau supraevaluate duc la servicii medicale proaste.

Concluzia? Ce leagă toate aceste cazuri sunt consecințele îngrozitoare asupra bolnavilor. 

Corupția din sănătate e un dezastru umanitar, nu doar unul economic.

E imposibil de spus cu exactitate câte complicații medicale s-au petrecut în spitalele unde corupția a decis, de fapt, ce se cumpără, cât și cum!

Dar judecătorii au început deja să cântărească lucrurile și nu e decât o recunoaștere normală a valorii vieții umane.

Next episode

Prietenul lui Secureanu, consilierul la președinție Constantin Brâncuș, a dat reporterii în judecată, a cerut 200.000 de lei și a pierdut