RORO

Șeful Comisiei SRI din Parlament: ”Garantăm cetățenilor că vom spune ce a făcut SRI în problema infecțiilor și dezinfectanților astfel încât să nu mai existe nicio controversă!”

Published at Monday, 16 May 2016, 20:05

În acest timp, DNA și Parchetul General continuă audierile. Procurorul de caz de la Parchetul General este Romulus Varga, o legendă printre magistrați.

UPDATE:RĂDĂCINILE COMUNISTE ALE AFACERII DILUATE. Ovidiu Vanghele dezvăluie într-un articol publicat pe Euractiv cum a fost fondată Hexi Pharma de către oameni cu funcții de conducere din sistemul de sănătate comunist.

UPDATE: Mirel Curea a vorbit în Evenimentul zilei cu mai mulți medici care descriu perspectiva lor asupra crizei din sănătate.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Georgian Pop este șeful Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Democratic, el este omul care trebuie să facă ceva pentru ca să vedem ce a știut SRI, ce a transmis mai departe și de ce miniștrii, premierii, dar și fostul președinte Traian Băsescu susțin că nu au primit informări specifice despre dezinfectanți sau despre firma Hexi Pharma.

Deputatul spune că "exact la asta lucrăm acum".

- Ce înseamnă că lucrați?

- Am declanșat mecanismul care poartă numele de control parlamentar al legalității activității SRI pe chestiunea infecțiilor nosocomiale și a dezinfectanților.

- Mai concret, vă rugăm.

- Am cerut în scris conducerii SRI să ne dea...

- Iertați-ne, nu credeți că o audiere a șefilor SRI la Comisia parlamentară ar fi necesară?

- O audiere ar fi, ca să fiu sincer, bună în primul rând pentru presă, pentru televiziuni. Ați lua imagini, dar dezbaterile ar fi oricum secrete. Însă, e adevărat, ați avea declarații după audieri.

- În fine, poate că șefii SRI ar merita să fie puțin filmați într-o chestiune atât de importantă. Ce e rău în a-i vedea oamenii că vin în fața reprezentanților lor în parlament?

- Problema este, fără discuție, foarte importantă. Și foarte sensibilă! Dar, din experiența altor audieri, cred că e mai util pentru adevăr și pentru cetățeni să primim răspunsurile în scris.

- Ei sunt obligați să vă arate exact conținutul informărilor.

- Da.

- Poate SRI dă titlurile prost la informări. Nu glumim. Poate că titlurile sau informările sunt atât de vagi că autoritățile nu au înțeles cât de important e subiectul. Sau poate că cei de la Ministerul Sănătății nu le-au băgat în seamă.

- Le-am cerut lucruri foarte clare șefilor SRI și ne vom lămuri.

"Așteptăm răspunsurile negru pe alb de la conducerea SRI. Vrem să știm ce au știut și ce au făcut cu ce au știut despre problemele dezinfectanților"
- Georgian Pop, șeful Comisiei parlamentare pentru controlul SRI

- Și ce i-ați întrebat pe șefii SRI?

- Corespondența e secretă, dar vă asigur că întrebările sunt numeroase și precise. Atât de multe și de precise că răspunsul SRI va fi amplu și noi vom putea da lucrurile care vă interesează. Vă garantez că...

- Nu nouă garantați-ne, ci oamenilor.

- Corect! Garantăm cetățenilor că, la finalul controlului, vom spune ce a făcut SRI în problema infecțiilor și dezinfectanților astfel încât să nu mai existe nicio controversă!

- Când se va întâmpla asta?

- În câteva zile.

- Ați vorbit cu ei?

- Doar preliminar. Dar nu voi dezvălui acum. La finalul controlului vom putea, însă, să fim specifici.

- Adică oamenii vor putea ști în câte informări apare Hexi Pharma sau problemele de calitate a dezinfectanților? Și unde au mers ele. Că asta nu poate fi un secret.

- Haideți să așteptăm răspunsul detaliat al SRI! Sunt un om de cuvânt și oamenii vor vedea că mă voi ține de cuvânt. Raportul nostru către public poate avea un grad de precizie.

- Așteptăm o conferință de presă așadar în care să prezentați celor pe care-i reprezentați concluziile.

- Înțelegem interesul. Este o preocupare enormă...

- Ați văzut că și Uniunea Judecătorilor a cerut astăzi către CSM ca Parchetele să facă public felul în care au valorificat informările SRI.

- Da, tocmai vă spuneam că simțim și noi interesul enorm. Tocmai de asta de câteva zile am început controlul, discuțiile și corespondența cu SRI. Problema dezinfectanților și a legăturii cu infecțiile nosocomiale e una de sănătate publică și ține exact de menirea SRI. Încă o dată: îi asigur pe cetățeni că vor avea răspunsurile la întrebarea dacă serviciul secret și-a făcut datoria.

Numărul dosarului de la DNA

Informația potrivit căreia DNA audiază deja martori a fost confirmată ieri, neoficial.

Dosarul Hexi de la DNA a fost înregistrat cu numărul 322/P/2016. El va viza corupția din sistemul medical care a favorizat extinderea Hexi în peste 350 de spitale din toată țara.

Veste proastă pentru Condrea: procurorul de la Parchetul General e o legendă în magistratură

Celălalt dosar, deschis de Parchetul General, îl are drept procuror de caz pe Romulus Varga.

Fost prim-procuror la Satu Mare și specialist în crime complicate și în dosare cu victime dispărute, Varga are o reputație excelentă în procuratură. Printre cazurile pe care le-a rezolvat se numără:

- Avocatul brașovean Victor Teodorescu, care a plănuit uciderea soție sale pentru a obține polița de asigurare.

Sentință: 25 de ani de închisoare.

- Asasinatul din barul Café Latino din Piatra Neamț, unde Cristian Chilat, zis "Falău", l-a ucis pe interlopul Gheorghe Mararu.

Sentință: 15 ani de închisoare și 800.000 de euro daune.

- Dosarul lui Toma Gheorghe, un bărbat cu cinci crime la activ. În lipsa ultimelor două cadavre, procurorul a prezentat instanței probe circumstanțiale, dar și declarația criminalului.

Sentință: 25 de ani de închisoare.

- Cazul de la Joseni, unde viceprimarul comunei, Csala Zsolt, a fost împușcat cu trei focuri de armă de amantul soției

Sentință: 22 de ani de închisoare.

- Dosarul lui Ionuț, copilul mușcat de câini în Tei Rezidential, acum patru zile s-a dat verdictul definitiv.

Sentință: 3 ani de închisoare pentru proprietarul terenului și 2,4 milioane euro daune.

- Dosarul Elodia în care a obținut condamnarea lui Cristian Cioacă. După mai bine de cinci ani de cercetări fără nicun rezultat, Varga a preluat dosarul in 2012 și, în mai puțin de 24 de ore, a găsit probele cu care l-a prins pe Cioacă.

Sentința: 21 de ani de închisoare.

Next episode

Ne-am trimis soldații pe frontul NATO cu dezinfectanți diluați! Întrebat de Gazetă, MApN recunoaște: ”Trupele românești din Afganistan, Irak și Bosnia au folosit în ultimii 10 ani biocide Hexi Pharma”