Chiar administratorul firmei e interceptat când se declară șocat de blândețea încadrărilor și suspectează ”că e altceva” la mijloc.
”Și ți-am zis că o să vină de undeva scăpare. Nu știu de unde, dar o să vină, o să vezi!”
- Uliana Ochinciuc către Dan Condrea
De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Lui Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, îi sună telefonul mobil.
E miercuri, 25 mai 2016, la două zile după moartea lui Dan Condrea.
Procurorii au mandat de interceptare.
Flori Dinu răspunde imediat pentru că numărul apelantului e în memorie.
Procurorii o descriu pe cea care sună drept ”o DOAMNĂ aflată la postul telefonic 072***, abonament BE IGLOO GROUP SRL”.
Numele doamnei nu apare nicăieri în dosar, dar e un om care a jucat un rol proeminent în poveste.
Proprietara telefonului, Be Igloo, este o firmă de PR.
Dan Condrea o angajase pe Be Igloo imediat după ce Gazeta scrisese că:
Un martor ocular al evenimentelor își amintește că Be Igloo a fost recomandată de soțul lui Flori Dinu, avocat, care lucrase cu firma de PR.
Iar doamna care vorbește cu Flori Dinu este Loredana Albu, fondator Be Igloo și purtător de cuvânt al Hexi în acele zile crunte.
Nu a fost doar un simplu purtător de cuvânt.
PR-ul Loredana Albu, vorbindu-le reporterilor TV în fața sediului Hexi Pharma din Mogoșoaia
Loredana Albu a concentrat tot.
În acea perioadă de criză, ea a reprezentat vocea unică a Hexi Pharma.
Imediat, a devenit singurul om care s-a văzut și s-a auzit în public.
Sigur că, între timp, nimeni nu o mai ține minte, pentru că a dispărut de pe scenă.
Dar atunci, coerentă, calmă și cu moderația însușită a comunicării, Loredana Albu a dat interviuri la televizor, declarații la radio și a coordonat din interiorul firmei ce s-a spus.
Într-o situație îngrozitoare, Hexi Pharma a cedat, practic, controlul poveștii către Loredana Albu.
Condrea & Co. au acționat precum cineva care comite o mare prostie și lasă pe cine se pricepe, ca să nu pârjolească și mai mult în jurul său!
Loredana Albu rememorează acele zile în care recunoaște că ”am luat eu totul”.
”Dan Condrea ne-a angajat după ce aflase că noi apăraserăm carnea românească. Acum câțiva ani fusese un scandal în care francezii ne acuzau aiurea că au găsit carne de cal în lasagna. Noi făceam deja PR pentru un client privat care vindea carne în străinătate, așa că el ne-a plătit”, spune ea.
”Câteva săptămâni ne-am luptat cu ziarele și televiziunile străine. Până la urmă s-a descoperit că nu era nicio problemă cu carnea din România. Poate că asta l-a convins pe Dan”, crede Albu.
Albu a făcut la Hexi un ”damage control” profesionist.
Sub conducerea sa în materie de comunicare, Hexi Pharma a început, încet, încet, să recunoască faptele și să-l izoleze ca vinovat principal pe Condrea, care s-a și sinucis între timp.
În acest proces dureros, Loredana Albu s-a sprijinit pe mai multe ajutoare.
Unul a venit chiar de la comunicarea publică a SRI.
Asta spune chiar ea în culise, atunci când, pe 25 mai 2016, ora 18:30, o sună pe Flori Dinu.
La începutul discuției, ”Doamna” o întreabă pe Flori Dinu dacă n-are o pilă la Institutul Oncologic București.
Albu avea o problemă medicală cu o rudă.
Loredana și Flori vorbesc ca niște prietene.
Doamna: N-ai și tu un prieten la IOB?
FLORI DINU: La IOB?
DOAMNA: Îhm.
DINU FLORI: Mi-e și frică să sun pe cineva acuma.
DOAMNA: Da, te cred. Am zis să întreb totuși.
DINU FLORI: Sunt supărați foc după scandalul care a fost. Sunt supărați și ei pe mine.
(***)
DOAMNA: Înțeleg.
DINU FLORI: Îți dai seama că și doctorii și asistentele sunt supărate pe acolo. Chiar nu pot să mă mai duc.
(***)
Flori Dinu, directorul Hexi Pharma.
DOAMNA: Te înțeleg.
DINU FLORI: Mi-e jenă, au avut controale peste controale, știi?
DOAMNA: Exact!
DINU FLORI: Și pe partea de curățenie, și pe partea de... deci au fost futuți ăia pe toate găurile.
DOAMNA: Da, da.
DINU FLORI: Și mi-e și jenă să...
DOAMNA: Nu, nu, fetiță. Lasă-i așa! Am zis că poate ai tu vreunul mai așa.
DINU FLORI: Nu! N-am puiu'. Chiar n-am.
În acest punct al stenogramei, procurorii consemnează:
”Discuția continuă cu aspecte care nu prezintă elemente de interes operativ. Apoi urmează:”
DOAMNA: Dacă mai ieșim cu ceva concret, să explicăm că n-a fost nimeni în niciun pericol, mai ales după ce a zis SRI-ul astăzi și după aia ieșim cu probele, eu zic că suntem OK. Plus că vorba ăstora: începe campania electorală, o să se termine. Asta a fost!
DINU FLORI: Da, săracul Dan, a avut un moment de vârf, dar după aia a venit momentul și mai de vârf, știi?
DOAMNA: Da, mă!
DINU FLORI: Adevărul e că e momentul de vârf al presei. Și momentul nostru cel mai de jos. Cred că mai jos de atât nu mai putem să coborâm. Putem numai să urcăm, nu?
Dialogul de ieri al ziarului cu Loredana Albu:
-Ați fost vocea unică a Hexi.
-Da, dar n-am vrut asta. Inițial, vorbisem să fie Dan sau Flori. I-am văzut însă într-o simulare de interviu și mi-am pus mâinile în cap. Am preluat eu imaginea în acea perioadă.
-Nu e o acuză, v-ați făcut treaba. Și ați devenit fața și glasul companiei.
-Da. M-am băgat ca într-o nebunie. Voiam să ies în fiecare zi din ea, însă am mers mai departe. M-a luat valul. (Râde)
-Ați făcut-o foarte bine.
-N-aș zice neapărat că a fost o comunicare coerentă. Aș fi vrut să lămurim mai repede povestea.
-La un moment dat, în dosar apare un dialog cu Flori Dinu. Îi spuneți că după comunicatul SRI va fi OK și că din ce comunică SRI rezultă că nimeni dintre pacienți n-a fost în pericol.
-Da, am folosit acel context. Am folosit ce-a zis SRI. Plus că atunci eram convinsă că într-adevăr nimeni dintre pacienți n-a fost în pericol. Absolut convinsă eram! La prima întâlnire l-am întrebat pe Dan Condrea dacă e vinovat și mi-a spus: ”Nu”.
-Agenția dumneavoastră are vreo legătură cu SRI?
-Nu. Nu am lucrat niciodată pentru stat.
-Încă o întrebare: în dosar apare un martor acoperit al Parchetului. Am conexat niște date, timpi și e probabil să fie cineva din afara companiei cu acces la șefii firmei. Dumneavoastră sunteți martorul acoperit?
-Nu. (Râde din nou) Nu am fost așa de importantă.
-Oricum nu ne-ați fi spus dacă erați, nu?
-Cred că nu. (Se amuză) Dar nu sunt eu. Mai încercați. Ce suspectați?
-Cine reușește să strecoare în două zile un om într-o companie? Parchetul? Poate. Dar mai degrabă SRI are abilitățile astea. Și cine din afară a venit în contact cu șefii Hexi Pharma, altcineva decât oamenii de PR și avocații?
-Nu omul de PR. Nu eu. Mai încercați. Nu gândiți cam conspirativ?
-Păi, ce conspirație e mai tare decât asta: falsifici în secret substanțe vitale pentru 340 de spitale vreme de 10 ani?
-Da, dar eu nu cred că e o conspirație.
Ce ”a zis SRI” pe 25 mai 2016 de i-a îmbărbătat pe șefii Hexi?
Ce a folosit Loredana Albu ”în context” și ce i-a mobilizat ca, aflați în ”cel mai jos moment al nostru”, oamenii care falsificaseră dezinfectanți să simtă totuși că ”suntem OK”?!
Serviciul Român de Informații s-a ținut departe de scandalul Hexi Pharma vreme de două săptămâni.
Dar secretele capitale nu iartă.
Informații rău prevestitoare au început să devină publice pe 9 mai 2016.
În acea zi, pe 9 mai, Gazeta a publicat un raport al unui colaborator al SRI, un biochimist dintr-un mare oraș de provincie.
pagini avea raportul pe care SRI l-a primit despre Hexi Pharma de la un informator în 2014 și pe care l-a neglijat
Abia atunci, pus în fața întrebărilor ziarului, serviciul a fost silit să dea prima declarație.
În octombrie 2014, informatorul SRI trimisese ofițerului său de legătură un document în care arăta că:
Fragment din raportul pe care colaboratorul SRI l-a înaintat în 2014 Serviciului, în care atrage atenția că biocidele nu respectă standardele și nu omoară toți germenii.
Informatorul SRI nu știa în 2014 de ce nu sunt eficienți dezinfectanții Hexi.
Doar vedea că în caietele de sarcini ale licitațiilor câștigate de Hexi sunt introduse standarde laxe, cu prevederi în final periculoase pentru pacienți.
Și că, în general, piața devenise incontrolabilă și propaga minciuni în privința dezinfecției.
Ceea ce Gazeta a aflat după Colectiv, că Hexi falsifică chiar din fabrică substanțele, era greu de intuit.
”Nu mă gândeam la diluare din producție, pentru că, pur și simplu, e barbar din perspectiva meseriei noastre”, după cum avea să mărturisească biochimistul în interviul acordat Gazetei.
Dar el, biochimist și omul SRI, își făcuse treaba.
Serviciul însă, mai departe, nu!
După ce, pe 25 aprilie 2016, biochimistul a aflat și el, citind ziarul uluit, care e cauza ineficienței, a trimis redacției raportul pe care SRI îl ignorase.
Informatorul se simțea ignorat și trădat.
Pe 8 mai, Gazeta a confruntat SRI.
Am expediat Serviciului pasaje din documentul pe care-l avea încă din 2014 și am întrebat cum de a fost posibil așa ceva?
Serviciul a răspuns lapidar către ziar: „Am făcut informări despre calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanți folosiți în spitale”.
Imediat, SRI a dat celebrul comunicat în care a afirmat că, de fapt, instituția a informat ”beneficiarii legali”.
Președintele Iohannis și șeful SRI Hellvig, cel care nu a spus, niciodată, nimic despre afacerea Hexi Pharma.
Explicațiile serviciului secret nu conving publicul.
Dimpotrivă, oamenii încep să se întrebe dacă nu cumva SRI a protejat Hexi ca pe propria firmă?
Mai ales că Gazeta avea să dezvăluie că sediul companiei lui Condrea este într-un bloc al SRI.
Președintele Klaus Iohannis sare și el în favoarea serviciului secret, susținând că și-a făcut treaba.
Guvernul Cioloș, care după debarcarea ministrului Achimaș-Cadariu făcuse eforturi oneste pentru a afla starea reală a dezinfectanților, trece și el de partea SRI.
Degeaba! Coaliția adevărurilor protocolare tot nu întrunește încrederea cetățenilor.
Simțind presiunea publică, comisia parlamentară de control al SRI solicită Serviciului să facă proba că a trimis informări concrete despre Hexi Pharma.
Și, pe 25 mai 2016, cu câteva ore înainte ca Loredana Albu s-o sune pe Flori Dinu, SRI comunică Parlamentului faptul că ”Hexi Pharma nu a fost considerat un caz de siguranță națională”.
E un răspuns prin care, în substrat, SRI își recunoaște eșecul.
Nu supraveghease nici companie și nici pe șefii ei și aceasta este declarația la care se referă PR-ul lui Hexi. Este declarația SRI care sare în ajutorul firmei și pe care oamenii de acolo o consideră drept începutul salvării lor.
De fapt, mai multe stenograme din dosarul Hexi Pharma arată că cei implicați vorbesc mereu despre o eliberare iminentă, o ieșire ce-i va scăpa de toate problemele!
Magie de sus mai ales că Parlamentul capotase și el, convins că SRI și-a făcut datoria.
Dar publicul tot nu cooperează cu versiunea autorităților.
Cu câteva zile înainte de moartea patronului Hexi Pharma, stenogramele indică o convorbire despre salvarea misterioasă ce se poartă între între Dan Condrea și soția lui, Uliana Ochinciuc.
Procurorii îi interceptează și pe ei la telefon.
La un moment dat, Uliana îi spune lui Condrea că va apărea ”o scăpare”.
”Și ți-am zis că o să vină de undeva scăpare. Nu știu de unde, dar o să vină, o să vezi!”, îl asigură Uliana Ochinciuc pe Dan Condrea.
”Da!”, răspunde Condrea.
Dar patronul Hexi nu pare deloc convins.
El e singurul din toată schema din jurul său care nu vorbește ca și cum ar crede în existența unei mâini invizibile, gata să-i extragă din mijlocul crizei.
Ieșit în plimbări tot mai lungi și mai solitare cu mașina, în zona Buftea, pădurea Băneasa și Snagov, unde e reperat în zile consecutive telefonul său, Condrea repetă mecanic celor din jurul său că ”Toți mă fac criminal”, ”Testele nu mai ies bine” și ”Nu mai e nici o ieșire”.
Dan Condrea și a doua soție, Uliana Ochinciuc. Jurnalista Emilia Șercan, descoperă că Ulianei i se înființase un post de oftalmolog la Spitalul Miliar Central.
După moartea lui Condrea, din discuțiile celor amestecați în poveste se înțelege că lucrurile au intrat pe ruta clementă a salvării anticipate.
Pe 29 mai 2016, la ora 21:32, Marilena Nedeloiu, administratorul Hexi Pharma, își sună mama.
Marilena îi spune mamei, referitor la moartea eliberatoare a lui Condrea: ”El ca el! Să se ducă de 7 ori pentru mine!”.
Mama e îngrijorată pentru soarta Marilenei, care e administrator, responsabil al firmei și una dintre apropiatele lui Condrea.
”Nu e așa cum pare. O să fie bine”, o asigură Marilena pe mamă.
Sunt vorbe normale, de încurajare pentru un părinte.
Dar ceea ce urmează trădează o surpriză indiscutabilă a administratorului Hexi.
Marilena Nedeloiu vorbește despre mersul juridic al cazului, și despre Mihail Leva, directorul de producție.
”Eu am rămas șocată... eu am rămas șocată... că eu am fost convinsă că dacă ăla a fost singurul care a știut cu el de ce-au făcut, eram convinsă că o să aibă o încadrare mai dură sau... de Leva, dar se pare că e altceva”, spune ea.
Iar faptele o confirmă.
Marilena Nedeloiu, administrator al Hexi, companie trimisă în judecată pentru înșelăciune, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor din cea mai bolnavă țară a UE, nu e parte în dosar.
S-au scurs un an și opt luni de la aceste vorbe pline de speranță.
Singurele persoane acuzate în dosarul Parchetului General sunt directorul general Flori Dinu și directorul de producție Mihail Leva.
La rându-i, DNA nu a trimis pe nimeni în instanță pentru partea legată de licitațiile derulate între spitale și Hexi Pharma.
Iar procesul celor doi directori și al firmei Hexi Pharma n-a început, propriu-zis.
A fost mutat, o dată, de la Tribunalul București, care ”își declină competența către Judecătoria Sectorului 5”.
La termenul de acum două zile, joi, 11 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 5 a rămas în pronunțare ca să vadă dacă e de competența sa cazul.
Care ar fi instanța inferioară unde să trimită dosarul? La cercul de magistrați amatori de la Palatul Copiilor dacă se poate!
Suntem OK, mai ales după ce a zis SRI în toți acești ani.