Goerge Matei a plecat de la ISU la începutul lui septembrie 2015 ”din cauză că nu-i mai plăcea ce se întîmplă acolo”, spune patronul lui Protect Fire Consulting SRL.
de Mirela Neag, Răzvan Luţac și Cătălin Tolontan
Oamenii au plecat din stradă, dar strada n-a plecat din oameni.
Bucățile de asfalt afumat din fața clubului Colectiv apasă acolo, în dreptul pieptului. Cei dispăruți sînt pomeniți la slujbe.
În Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de pe Bd. Brâncoveanu, oamenii ies de la Liturghia de duminică. Turnul-clopotniță înalt e cunoscut în Berceni și-l zărești la puțin timp după ce treci de Spitalul de copii Marie Curie.
Femeia se strecoară prin mulțime.
Vine aici în fiecare duminică. De trei săptămîni privirea i s-a împuținat.
Este soția lui George Matei, unul dintre cei doi inspectori pompieri reținuți după incendiul de la ”Colectiv”. În acest moment, George Matei și Antonia Radu sînt singurii dintre cei cercetați care au decizie de a rămîne în arest.
Au fost eliberați din arest cei trei de la firma de artificii, primarul Piedone, cei doi angajați ai Primăriei Sectorului 4. Și cei trei administratori ai clubului au cîștigat eliberarea din arest, iar acum așteaptă contestația.
Pompierii de la ISU au rămas în arest prin decizia judecătorilor militari.
”În general, Tribunalul Militar e mai sever, de aici și teama tuturor celor care urmează să fie judecați în cazul Colectiv ca dosarul să nu fie unificat la magistrații militari”
- Avocat din dosarul Colectiv
Există, în înregistrările pe care DNA le-a pus la dispoziția instanței militare, un dialog dintre George Matei și un prieten, neidentificat, care apare drept ”domnul MARIUS”.
”George: Da, domnul MARIUS! Salut!
Marius: Salut! Ce faci?
(...)
Marius: Ești supărat?
George: A, nu, mă pregătesc că mi-am făcut programare la patru, mă duc să mă tund şi eu.
(...)
Marius: - Dacă mă sună cineva, că acum ştii dacă... Îţi verifică numele, verifică şi văd că eşti angajat la PROTECT, ştii.
George: - Îhî, da.
Marius: - Şi atunci o să mă sune pe mine în calitate de administrator să mă întrebe de SORIN, că aşa au făcut... m-au sunat într-o zi de la nu ştiu ce tele...”
Ipoteza unei firme pentru care lucrau Antonina Radu și George Matei a venit dinspre administratorii clubului Colectiv.
În hotărîrea de reținere a celor doi foști angajați ISU, judecătorul militar reține declarația lui Costin Mincu, unul dintre patronii de la Colectiv: ”Am fost întrebați dacă avem dosar PSI. Cei doi ne-au spus că ne pot întocmi acest dosar, spunînd că au calificarea necesară și că lucrează pentru o societate care desfășoară acest gen de activitate”.
Prin avocați, că au ales să tacă în fața procurorilor și a instanței, George Matei și Antonina Radu au negat că ar fi lucrat pentru vreo firmă.
De fapt, Antonina Radu, cea rămasă la ISU, a negat și că ar fi fost vreodată la clubul Colectiv.
Într-un interviu acordat sîmbără seară lui Dan Andronic pentru Evenimentul zilei și B1TV, Raed Arafat rememorează că el, personal, a vorbit cu Antonina Radu înainte de reținere. A întrebat-o repetat dacă a fost la clubul Colectiv și a primit un răspuns negativ.
Dar judecătorii au fost convinși de probele strînse de procurori, potrivit cărora, din septembrie 2014 și pînă în primăvara lui 2015, cei doi inspectori de pompieri au fost de mai multe ori la Colectiv.
Au fost ei acolo și ca angajați ISU, dar și în numele unei firme?
În Registrul Comerțului, sînt 43 de firme care încep cu PROTECT și care au un administrator cu prenumele MARIUS.
Culmea, există una care se numește Protect, unde apar George Matei drept acționar și Marius Ionescu administrator și acționar. Este specializată în servicii de protecție contra incendiilor. Dar nu e același George Matei, e doar o coincidență de trei nume și obiect de activitate. Rar se întîmplă, dar chiar e o coincidență.
Alta la rînd.
Pînă la urmă, o găsim.
Firma despre care vorbesc cei doi se numește Protect Fire Consulting SRL și patronul confirmă că aici lucra George Matei. Care-i povestea?
George Matei și-a dat demisia de la ISU la începutul lui septembrie 2015, dar a mai rămas o perioadă în unitate ca să predea.
Apoi a trecut ”în privat”. Începînd cu 28 septembrie, fostul inspector ISU s-a angajat la Protect Fire Consulting SRL, acolo unde patron și administrator este ”domnul MARIUS”, Marius Sava pe numele întreg. Marius Sava
Firma are sediul pe Drumul Sării, în aceeași zonă cu biserica.
Ea face, printre altele, consiliere pentru avizarea și autorizarea ISU și dotare contra incendiilor.
Cifra de afaceri i-a crescut bine în ultimii doi ani.
Inițial, Marius Sava este rezervat să discute subiectul. Apoi, după o zi, acceptă.
De atunci, am purtat mai multe discuții.
Ține să spună, de la început, că ”nu am nici un contract cu nimeni de la fabrica Pionierul și mă felicit pentru asta”.
de lei a fost cifra de afaceri a firmei Protect Fire SRL în 2014
de lei a fost profitul firmei Protect Fire SRL în 2014
”George mi-a spus că nu-i mai plăcea modul de lucru de la ISU și s-a angajat la mine”
- Domnule Sava, George Matei este angajatul firmei dumneavoastră?
- Da.
- Aţi ştiut că George Matei a fost în control la Colectiv?
- N-am avut habar pînă nu i-a apărut numele vehiculat în presă. Şi nu a fost în calitate de reprezentant al Protect Fire pentru că firma noastră nu a încheiat nici un contract cu Colectiv şi nici cu vreo altă firmă de pe platforma Pionierul. Mare noroc am avut!
- Deci vizitele făcute din septembrie 2014 și pînă în primăvara lui 2015 de George Matei la clubul Colectiv nu au implicat firma dumneavoastră?
- În nici un caz! Iar dacă, de la 28 septembrie anul acesta, s-ar fi dus la Colectiv ca să presteze servicii pentru noi, mi-ar fi spus pentru că era obligat să ne informeze.
- Înseamnă că a fost în calitate de pompier ISU...
- Bănuiesc că da, dar numai George poate să lămurească acest aspect.
- Cum a ajuns George să lucreze la dumneavoastră?
- L-am cunoscut mai demult prin preotul care l-a cununat. Ştiind că este pompier, dar şi un om de treabă, l-am întrebat dacă nu vrea să lucreze la noi, iar după un timp m-a contactat. Mi-a spus că vrea să plece de la ISU pentru că nu-i mai place modul de lucru de acolo şi că vrea să fie mai aproape de casă.
- Este posibil ca George Matei să fi prestat la Colectiv servicii de prevenire a incendiilor în nume propriu, contra unei sume?
- Nu cred pentru că eu îl ştiu ca fiind un tip onest.
- Dar pentru dumneavoastră a prestat servicii pe cînd era la ISU București?
- Cînd ne mai întîlneam la biserică îl mai întrebam cîte ceva. Îi ceream sfatul.
- La cazuri concrete?
- Da. Dar nu era o consultanță. Erau sfaturi prietenești. Și cu alți inspectori dacă ne mai întîlneam la controale la clienții mei procedam la fel.
- I-ați dat bani vreodată pentru aceste sfaturi?
- Nu.
- Aveți vreun club printre clienți?
- Un bar, pub de fapt, în Centrul Vechi.
- Ultima convorbire telefonică a dumneavoastră cu Matei a fost interceptată de procurori...
- Da. Am citit-o şi eu în presă...
- Şi cine este acel SORIN la care ar fi ajuns procurorii în cazul în care ar fi venit la dumneavoastră?
- M-a pufnit şi rîsul cînd am văzut stenograma pentru că discuţia este ciuntită... L-am sunat pe George după ce i-a apărut numele în presă şi am început să ne imaginăm scenarii...
- Şi cine e SORIN?
- I-am spus lui George că o să se afle că lucrează la Protect şi că o să vină la mine şi o să ajungă să mă întrebe de Sorin Cîmpeanu, aşa cum am păţit cînd un coleg de la o altă societate l-a angajat pe şoferul doamnei Cîmpeanu!
- De premierul interimar de după tragedie!?
- Da, dar era totul o glumă!
- Si v-a contactat cineva pînă acum?
- Nimeni pînă la dumneavoastră.
- Din partea autorităților?!
- Nimeni.
Contactat ulterior, Marius Sava a revenit asupra celor declarate iniţial în legătură cu SORIN.
El pretinde că în timpul convorbirii telefonice cu George Matei nu a pronunţat numele SORIN și că, prin urmare, nu se putea referi la fostul ministru Sorin Cîmpeanu, premier interimar pe 7 noiembrie, atunci cînd a avut loc discuția dintre cei doi, înregistrată de DNA.
"Chiar nu ştiu cum a apărut numele Sorin în stenogramă pentru că singurul Sorin pe care-l ştiu este un verişor din provincie. Discuția este transcrisă greșit de DNA”
-Marius Sava, administrator Protect Fire
Protect Fire Consulting SRL face parte din lista firmelor agreate de IGSU și despre care atît Gazeta, cît și RISE Project și Adevărul au scris de curînd.
În Protect Fire lucrează nu doar căpitanul George Matei, ci și un alt fost ofițer de la IGSU, colonelul Eugen Iordache.
”Da, l-am angajat în 2013 pe colonelul Iordache, e acum în rezervă, și el m-a ajutat să punem la punct sistemul de oferte al firmei noastre”
- Marius Sava, administrator Protect Fire
Potrivit lui Marius Sava, Protect Fire are 70-80 de clienți pe zona de pază și siguranță contra incendiilor și peste 100 de clienți pe protecția muncii.