”Jigodito!”, cuvîntul anului 2016, și filmarea cu ”Vrăbi” dîndu-se drept Gabriela Firea, primarul Bucureștiului!
Articol publicat joi, 29 decembrie 2016, 06:12
A trecut o lună de la primul articol despre Florin Secureanu. Și, de fiecare dată, realitatea a bătut ceea ce am scris. Priviți filmul și veți înțelege unde s-a ajuns!
UPDATE: Reacția Primăriei: "Am stat în Ierusalim la acel hotel pentru că ambasada a făcut rezervările, ei au relații acolo și cunosc criteriile de securitate într-o zonă specială". Declarația integrală e AICI
- 2017 va fi un an mai bun dacă presa se va implica mai mult.
- DNA are și ea obligația să meargă după generalii pitiți, care au făcut posibil cazul Secureanu și protejează rețeaua mafiei din sănătate.
- Filmul de la Londra, cu ”Vrăbi” prezentată drept Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, arată cît de departe a ajuns ficțiunea care ni se propune.
- Cu calm și fără iraționalități, faptele și responsabilii merită expuși pînă la capăt.
- Secureanu manevra la ”Malaxa” 9 milioane de euro pe an, din peste 8 miliarde de euro cît se cheltuiesc anual în sănătatea românească. Ghinionul lor e că rețeaua are peste tot aceleași metode, multe firme comune și cîțiva oameni nodali.
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Dacă pentru Oxford Dictionaries cuvîntul lui 2016 este post-truth, pentru români cuvîntul anului poate fi ”Jigodito!”.
Rostit apăsat și transcris chiar așa, ”Jigodito!” anunță predominanța unei lumi pe care românii o întrevăd cu frisoane, dar și cu un sentiment sporit de recunoaștere a problemelor.
Este lumea lui Florin Secureanu, managerul de spital gratulat în corespondența Guvernului cu titlul de ”Excelența Voastră”, omul înconjurat de cinci ofițeri SRI și doi agenți SIE, mason multiplu, doctorand la Academia de Informații a SRI și revoluționar recompensat, cavalerul de Malta care urlă ”Jigodito!” la colegele lui terorizate și introduce cuvîntul în dicționarul anului.
Dar este și lumea în care oamenii recunosc fragmente din viața lor.
Pe 28 noiembrei 2016, cu acest film începe investigația.
Dacă epoca post-adevăr definește vremea în care convingerile și prejudecățile noastre sînt mai puternice decît faptele, epoca ”Jigodito!” arată unde ajungem dacă vom străbate precum niște zombi acest drum.
Un microcosmos în care se oglindește România
Mulți oameni întreabă ziarul de ce insistă pe zona de sănătate publică.
De ce relatăm, în ultima lună, în detaliu faptele lui Florin Secureanu și ale protectorilor săi.
Întrebarea are mult sens.
1 din 1.000
de euro din sănătatea românească a fost pe mîna lui Secureanu. Restul?
Cazul Spitalului "Malaxa", devenit între timp dosar penal la DNA, este un microcosmos în care se oglindește macrocosmosul din sănătate și, mai departe, se reflectă lumea românească în ansamblul ei.
#mergemdupăsistem
Partidele cîștigă și pierd alegeri.
Primarii vin și pleacă.
Dar rețelele rămîn.
După rețele și după sistem mergem și ele știu foarte bine că vom ajunge la ele. Dacă nu noi, dacă nu acum, cineva tot le va expune - oameni din public și din sistem vor vorbi în continuare.
Și, la un moment dat, cîțiva dintre miile de jurnaliști din toată țara care se pregătesc acum de un 2017 la fel de complicat vor escalada vîrful.
În ceea ce ne privește, sîntem atît de încăpățînați și de netalentați la orice altă meserie, încît vom sta pe capul rețelelor oricît va fi nevoie.
2017 va fi altfel numai dacă presa se va responsabiliza
Nu avem pretenția că fiecare zi sau fiecare articol e revelator.
Nici nu se poate.
Sîntem oameni, avem perioade productive și perioade proaste.
Iar investigațiile durează mult, consumă resurse, vibrații și energii umane.
De aceea în 2017 e nevoie de o implicare a mult mai multor ziariști decît în 2016, inclusiv de la Televiziunea și Radioul publice, care adună cu fiecare zi de tăcere un debit în fața oamenilor pe care au datoria să-i servească.
O țară nu poate fi mai bună decît presa ei.
Plutonul de execuție circular
Responsabilitatea jurnaliștilor e vitală mai ales cînd, după o expresie a lui Joel Stein din revista ”Time”, trăim timpuri în care a ajuns să conteze ”minciuna, toată minciuna și nimic altceva decît minciuna”.
În plus, noi, ca societate, am auzit cu urechile noastre ”Jigodito!” și putem vedea imaginile pe care le difuzăm astăzi.
Toate ne arată că am ajuns la un punct unde agresiunea nu mai e îndepărtată și vagă.
Iar ”Jigodito!” nu se mărginește la ”Malaxa” sau la întîmplări din domeniul sănătății.
”Jigodito!” exprimă disprețul generalizat. Și nu doar de la ei la noi, ci și invers. Trăim într-o sferă publică dominată de resentimente.
Văzuți de sus, arătăm ca un pluton de execuție circular, în care ne acuzăm unii pe alții cu degetul și ne împușcăm cu stereotipuri de gîndire. Faptul că Secureanu ținea un arsenal în spital e doar materializarea oțelită a ostilității care ne locuiește pe fiecare.
”Adeziunea publică e o resursă națională finită”
De aceea e important să căutăm faptele pînă la capăt și să le restituim.
Fiecare după propriile puteri.
Doar așa vom putea să refacem încrederea.
Nu există partide negre și partide pure, nu există oameni născuți corupți și oameni cu o moralitate după care se învîrte Steaua Polară.
Totul depinde de ce reguli și sisteme construim. La ce principii și legi aderăm. Cîtă speranță mai avem că putem face ceva împreună.
”Adeziunea publică trebuie considerată o resursă națională finită. Resursa aceasta merită folosită înțelept, cumpătat, cît încă o mai deții”, scrie Max Brooks într-o carte.
Riscul să nu mai sperăm în nimic
Despre asta e vorba!
Sigur, poate că sîntem noi ceva mai prăpăstioși.
Dar ceva critic stă în aer. Ca jurnaliști care culegem nu doar informații, ci ne și îmbibăm cu starea de spirit a compatrioților, avem sentimentul că rezerva națională a răbdării și a încrederii unii în alții se va epuiza înaintea cărbunelui.
Țara asta riscă să-și piardă țesutul social înainte de a-și pierde lemnul, aurul sau țițeiul.
Tower Hotel, 19 și 20 noiembrie 2016
Pe 19 noiembrie 2016, Florin Secureanu și Eugenia Chiriac, alintată și ”Vrăbi”, merg la Londra pe banii din taxele de sănătate.
Pe 20 noiembrie, cu alți bani, tot din taxele de sănătate, Florin Secureanu cumpără două premii: 6.000 de euro plătiți drept șpagă de compania Noventis.
Gala are loc într-o sală din Tower Hotel. Cîteva zeci de oameni stau la mese rotunde, totul arată ca o făcătură.
Apoi, cei doi se duc la shopping, tot cu banii din taxele de sănătate, scoși prin firma fictivă RYS.
Ziarul află și scrie despre eveniment pe 28 noiembrie. Acum avem și imaginile în care ”Vrăbi” se dă drept Gabriela Firea.
Le facem publice.
Unde dădea Secureanu cu subsemnatul pentru protecție?
Sigur, cazul e un episod mărunt la scara sănătății din România. ”Malaxa” intră abia în primele 50 de spitale ale țării ca buget.
Dar tocmai de aceea el are o semnificație.
Pentru că, dacă un manager al unui spital mediu își permite așa ceva și are atîția bani și relații la dispoziție, cum arată lucrurile la marile spitale?!
Extravaganțele lui Secureanu sînt uluitoare, dar nicidecum unice. Încet, încet, românii vor afla și de ce își permitea așa ceva. Unde dădea cu subsemnatul ca să aibă imunitate. Procurorii au și ei obligația să-și asume demn statutul de magistrați și să meargă după generali.
”Jigodito!” înseamnă siguranța că poți insulta pe cei pe care-i crezi suboameni.
Așa îți permiți să-ți pui iubita pe scenă, dîndu-se drept primarul unui oraș cu două milioane de femei și bărbați cărora le dă sîngele pe nas ca să poată să-și păstreze jobul.
De la Ierusalim la Londra
Pe 20 noiembrie, ”Vrăbi” urcă pe scenă la Londra în calitate de Gabriela Firea!
Și nu contează cu cine a votat fiecare dintre noi.
Ce partid ne stîrnește speranța.
Sau ce credem despre administrația Gabrielei Firea, primarul care nu clipește cînd cumpără din bani publici, pentru sine și pentru cei 7 consilieri, camere de 500 de euro pe noapte în Israel după cum descoperă Petru Zoltan în România liberă!
Să te duci la Ierusalim, orașul în care pămîntul se unește cu cerul, și să stai la Waldorf Astoria, cu alaiul și cu soțul, pe 500 de euro pe noapte, iată că avem deja un candidat puternic pentru cuvîntul anului 2017: ”pandelizare”.
Dar, chiar și așa, să te dai primarul Bucureștiului e o insultă.
Cînd ”Vrăbi” urcă pe scenă, străinii o aplaudă ca și cum ar fi Firea. În spate se aud cîțiva români, care scandează în vădită batjocură.
Priviți imaginile de la Londra! Sînt ”minciuna, toată minciuna și nimic altceva decît minciuna”.
EN