ENEN

Un angajat din ”Malaxa” a povestit la DNA cum ”i-am dus un plic cu 1.000 de lei profesorului și generalului Onișor de la Academia SRI din partea lui Secureanu”

Articol publicat marţi, 17 ianuarie 2017, 07:01

SRI l-a scos de tot pe Onișor din Academia sa. Onișor: ”E o prostie, nu am luat niciodată bani de la Secureanu!”

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”Îmi scriu memoriile”, spune, detașat și stăpîn pe el, generalul Constantin Onișor.

Fost șef al școlii doctorale a SRI, apoi doar coordonator de doctorate și, de la finalul lui 2016, ”pensionar și consultant”, profesorul Onișor îl descrie pe  Florin Secureanu drept harnic, disciplinat și ”plin de idei”.

-Domnule Onișor, există e-mailuri în contul lui Florin Secureanu în care dumneavoastră îi trimiteați referate pentru doctorat. Cum le explicați?

-Stați un pic! Vă spun. Eu le-am zis de la început celor trei doctoranzi pe care i-am avut, printre care și Secureanu, că sînt o echipă. Și îmi aduceau unul prin celălalt lucrările sau referatele.


2014-2017

a fost perioada de doctorat a lui Florin Secureanu, întreruptă de SRI după dezvăluirile Gazetei


-Cum vi le aduceau?

-Pe stick. Apoi eu le returnam pe e-mail după ce le citeam.

-Am înțeles. E procedura normală. Ca un profesor să citească referatele și să facă observații. Numai că un angajat de la ”Malaxa” spune că nu le făcea Secureanu, ci le scriați dumneavoastră.

-Ce înseamnă că le scriam?

-Că erau ideile dumneavoastră. Că le concepeați. Că le făceați în locul lui.

-Le mai modificam.

”Băgam și eu creionul în ce îmi trimitea Secureanu. Ca profesor am o responsabilitate științifică. Dar erau lucrările lui pe care doar le returnam”
- Constantin Onișor, coordonatorul doctoratului lui Secureanu

”Eu doar am adus referatele lui Secureanu într-o formă care să permită punerea în valoare a părții științifice”

Constantin Onișor Constantin Onișor (foto: Agerpres)

-Și le modificați mult?

-Le mai prelucram. Asta e modalitatea lucrativă a unui doctorat: tu, ca profesor, vii cu idei, cu indexări.

-Insistăm, dar se poate interpreta că le-ați scris dumneavoastră pentru el?

-Sigur că eu le-am adus într-o formă care să permită punerea în valoare a părții științifice. Dar erau ale lui.

-După toate lucrurile pe care oamenii le-au aflat despre cum și-a construit Secureanu cariera medicală și științifică, nu vi se pare că un doctorat e puțin credibil?

-El a propus tema legată de securitatea sanitară a României ca parte a securității țării. Două lucruri sînt clare: Secureanu era în breasla lui cu această temă. Și avea calități speculative interesante pentru că intra în contact cu străinătatea.

-Ați luat vreodată bani de la Secureanu?

-În ce sens?

-În orice sens. Împrumut, cadou, plată pentru servicii.

-Nu.

-Unul dintre angajații ”Malaxa” a declarat la DNA că Secureanu l-a pus să vă dea bani. Și vi i-a adus. Există această mărturie la DNA.

-E o prostie, nu am luat niciodată bani de la Secureanu!

-Sînteți sigur?

-Păi, nu-mi știu finanțele? Sînt sigur! Și, în general, eu sînt foarte prudent cu genul ăsta de situații. Cum să mă întîlnesc cu cineva și să-mi dea bani?!

-Spuneți că nu v-ați întîlnit niciodată cu nimeni din partea lui Secureanu? Poate că v-a adus ceva pe stick.

-Exclus!

-Secureanu a dispărut din lista doctoranzilor la Academia Națională de Informații.

-Da? Eu nu știam. Știam că merge la alt profesor. E treaba lor!

Există, la DNA, mărturia unui angajat al spitalului care povestește cum, acum doi ani, ”Secureanu mi-a dat un plic cu 1.000 de lei ca să i-i duc lui Constantin Onișor, profesorul de la Academia SRI”.

”Am numărat banii, erau 1.000 de lei, și am dus plicul lui Onișor”
- Angajat de la ”Malaxa” în fața procurorilor

Omul a spus procurorilor că el a dus bani o singură dată pentru profesor, dar că era o obișnuință în relația dintre Secureanu și coordonatorul său de doctorat.

De mai multe ori a văzut cum Secureanu a primit pe e-mail de la Onișor referatele pentru doctorat.

”Mai apoi, Secureanu și-a trecut referatele pe numele său și există probe pentru acest lucru”, a adăugat angajatul spitalului.

Omul suspectează, fără a avea probe, că generalul Onișor avea și alt rol în relația cu Secureanu, ”pentru că managerul pregătea un fel de rapoarte ale convorbirilor înregistrate cu diverși terți cînd se întîlnea cu generalul de la Academia SRI”.  

Întrebat încă o dată dacă omul minte, generalul Onișor a replicat: ”Nu am luat niciodată bani de la Secureanu!”.

Tulburare la Sanimed International după aparția în articolul Gazetei

Secureanu nu este singurul personaj din sănătate care a avut doctorat la generalul Constantin Onișor.

Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed International, este și el doctorand la Academia SRI. Ieri, la sediul companiei, șefii ”au intrat în tangaj”, după expresia unei surse, deranjați de expunerea relației Secureanu - Onișor - Hideg.

Sanimed livrează medii de cultură pentru spitale, cu care face afaceri de aproape 2,5 milioane de euro pe an, și deține cvasimonopol pentru analizele TBC din România.  

Emisiunea ”România furată” de la Digi24 a găzduit o investigație a jurnalistului George Lăcătuș, care a descris rolul Sanimed în sistem, pe vremea ministrului Nicolae Bănicioiu.

Afacerile lui Hideg au continuat să crească.

Cum l-a salvat Minodora Ilie pe Secureanu din furtuna supărării lui Oprescu

secu mino Florin Secureanu (stânga) și Minodora Ilie, la gala care a celebrat 20 de ani de "Omenia", 28 februarie 2013

Un alt sediu unde se clatină bibelourile este cel al Fundației Internaționale Omenia, de la hotel Phoenicia.

Aici se adună, sistematic, Roza Vînturilor bestiarului românesc contemporan: de la fostul șef SIE Ioan Talpeș pînă la discretul patron milionar Mihai Mesner, cel cu 470 de excursii-șpagă pentru Secureanu.

Tot aici vin să ia binecuvîntare primarul sectorului 1 Dan Tudorache, se mai aude ceva cu Spitalul de Arși?, și omul de afaceri Mohamad Murad.

”90% dintre membri sînt masoni, dar asta nu l-a împiedicat pe însuși Patriarhul Daniel să se lase numit președinte de onoare!”, descrie cineva tabloul amețitor.

Galele Fundației Omenia dau vertij, ca Batman interpretînd muzică gregoriană, dar în spatele acestei aparențe caraghioase se petrec lucruri la care statul român a închis mereu ochii!

Cînd a fost arestat, Sorin Oprescu a invocat-o pe Minodora Ilie ca pe cea de la care urma să împrumute bani.

”Nimeni, pînă acum, nu a deranjat-o pe Minodora Ilie și pe cei din fundația ei, un loc prin definiție dedicat combinatoricii la cel mai înalt nivel”, spune o sursă a ziarului.

Dar, de această dată, DNA strînge probe.

Un om din Malaxa descrie procurorilor relația dintre Florin Secureanu și Minodora Ilie ca una între capul plecat și sabia care nu-l taie!

b4355b6a-31bb-4479-9f6b-458d1dcdcbad Deși a fost scos de pe siteul omenia.ro, Adrian Secureanu a rămas în revistele fundației, alături de Preafericitul Daniel, Ioan Talpeș, Prințesa Lia ori Prințul Paul

”O parte importantă a banilor scoși la negru din spital de Secureanu mergeau către Fundația Omenia”, le mărturisește el magistraților. Evazionate, taxele de sănătate ale românilor călătoreau cu Secureanu pe coridoarele puterii oculte de la hotel Phoenicia.

De ce?

10 milioane de euro 

a plătit ”Malaxa” către firma lui Gheorghe Florea pentru reperații, plăți socotite în neregulă de către Curtea de Conturi


Un exemplu?

Urmarea?

E puțin probabil ca toate aceste istorii reale, întîmplate pe milioane de euro scoși din buzunarul bolnavilor români, să apară în ”Memoriile” generalului de brigadă Constantin Onișor.

De data asta poate le scriu magistrații.

Episodul următor

Cum a luat Secureanu șpagă de 1 milion de euro de la mafia firmelor! Un judecător explică de ce consideră mita din spitale drept crimă și o pedepsește pe măsură